Bolurile muzicale tibetane, numite adesea „boluri cântătoare”, sunt un instrument folosit în meditația budistă tibetană. Bolul stă în poziție verticală, iar un băț de puja din lemn este folosit pentru a vibra marginea castronului, producând sunetul său unic de „cântare”.

Aceste boluri au fost folosite în budismul tibetan de secole și sunt o parte integrantă a învățăturilor budiste și sunt folosite în meditație pentru a obține iluminarea.

Origine și istorie

Originea bolurilor cântătoare se pierde în negura timpului. Există multe dezbateri cu privire la locul de unde au venit pentru prima dată și mulți spun că bolurile făcute din aceleași materiale provin din Mesopotamia antică. Boluri similare fabricate din aceleași șapte metale care au fost dezgropate în Persia (acum Irak) au fost datate ca fiind vechi de 3.000 î.Hr. Cu toate acestea, din moment ce nu există înregistrări scrise despre originile lor, se poate doar specula cu privire la misterul începuturilor lor.
Unii spun că marele maestru, Padmasambhava, le-a adus în Tibet din India în jurul anului 800 d.Hr. Ceea ce se știe este că bolurile nu ar fi putut avea originea în Tibet, deoarece metalele prețioase care sunt folosite la fabricarea bolurilor nu se găsesc în regiune.

Realizarea de boluri cu muzică tibetană

Bolurile cântătoare tibetane au fost făcute în același mod de secole, dar arta s-a pierdut de atunci în timpul trecerii la metode mai moderne. Cu toate acestea, în mod tradițional, bolurile erau realizate dintr-un bronz de foarte înaltă calitate, cu un amestec de alte metale. Acest aliaj unic conținea și aur, argint, mercur, plumb și fier meteorit. Acest fier, care este cunoscut sub numele de thogcha sau „metal cerului” în Tibet, a fost foarte apreciat pentru conținutul său de fier pur, cu cantități minime de oligoelemente. Acest lucru a putut fi obținut numai cu fierul meteorit, deoarece arderea atmosferică a îndepărtat multe dintre impuritățile din minereu.